Ucraina ar putea lansa o operațiune antiteroristă la granița cu România

Ucraina ar putea lansa o operațiune antiteroristă la granița cu România
Publicat: 18/07/2015, 13:44

„Serviciul ucrainean de securitate (SBU) analizează posibilitatea lansării unei misiuni antiteroriste în zona orașului Mukaceve și în toată regiunea Transcarpatia”, a declarat Ghennadi Kuznețov, șeful Direcției antiteroriste de la Kiev.

„Deocamdată, nu a fost luată nicio decizie în acest sens”, a explicat oficialul ucrainean.

„Avem de-a face cu activități teroriste pentru împărțirea zonelor de influență”, a subliniat oficialul ucrainean, referindu-se la confruntările militare izbucnite în 12 iulie.

Administrația prooccidentală de la Kiev se confruntă cu riscul unui nou conflict militar, de data aceasta în vestul Ucrainei, în apropierea frontierelor cu România, Ungaria și Slovacia, unde combatanții grupului ultranaționalist Sectorul Dreptei sunt implicați în confruntări armate cu autoritățile. Membri ai grupului paramilitar Pravi Sektor (Sectorul Dreptei) refuză să predea armele și au fost implicați în confruntări cu serviciile de securitate ucrainene în apropierea orașului Mukaceve, situat în vestul Ucrainei, în apropierea frontierelor cu România, Ungaria și Slovacia. Confruntările armate au izbucnit pe 12 iulie, când zeci de membri ai grupului paramilitar au venit la negocieri cu autoritățile înarmați cu arme automate și lansatoare de grenade. Ambele părți se acuză că ar fi deschis focul, iar confruntările s-au soldat cu cel puțin trei morți, un civil și doi membri ai Pravi Sektor. Alte 13 persoane au fost rănite. Organizația ultranaționalistă, implicată în protestele violente care au condus la înlăturarea regimului prorus Viktor Ianukovici la începutul anului 2014 și în conflictul separatist din estul Ucrainei, refuză predarea armelor, argumentând că vrea să oprească traficul ilegal cu țigări spre Ungaria și Slovacia, în contextul în care contrabanda i-ar îmbogăți pe politicienii ucraineni.

„Membrii grupării se prezintă ca fiind personaje de genul Robin Hood care apără ordinea publică, combătând corupția care afectează instituțiile guvernamentale ucrainene de la destrămarea URSS”, comentează BBC. „Confruntările militare din sud-vestul Ucrainei, între membri ai unui grup paramilitar de extremă-dreapta și autoritățile locale, au stârnit temerea că violențele se extind dincolo de conflictul separatist din estul țării, periclitând echilibrul politic fragil”, explică BBC.

Președintele Petro Poroșenko a convocat urgent o reuniune de securitate, fiind îngrijorat de riscul izbucnirii unui conflict la 1.000 de kilometri de regiunile separatiste proruse Donețk și Lugansk, unde luptele care durează de un an și jumătate s-au soldat cu cel puțin 6.500 de morți. Serviciile de securitate ucrainene au consolidat prezența militară în jurul orașului Mukaceve.

„Pentru a evita o baie de sânge, Serviciul ucrainean de securitate (SBU) și Ministerul de Interne le cer grupurilor ilegale să predea armele”, a anunțat zilele trecute Guvernul de la Kiev. Doar doi militanți ai grupului Pravi Sektor s-au predat, restul transmițând că ascultă doar de ordinele liderului organizației, Dmitri Iaroș, considerat un adept al „etnonaționalismului” care vrea o „derusificare” a Ucrainei. Iaroș a condamnat în mod repetat „totalitarismul liberal” impus de Europa, cerând înlăturarea oligarhilor ucraineni și denunțând politicile președintelui miliardar Petro Poroșenko. Rusia a exprimat preocupare pentru situația din vestul Ucrainei, catalogând drept „fascistă” și „neonazistă” gruparea Pravi Sektor. Ambasadorul UE în Ucraina, Jan Tombinski, a cerut „soluționarea rapidă a conflictului”.

Orașul ucrainean Mukaceve se află la circa 50 de kilometri de frontiera României, la 30 de kilometri de cea a Ungariei și la 40 de kilometri de cea a Slovaciei.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi a trecut în faţa lui Marcel Ciolacu, care a...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Un polițist, care urma să asigure paza la o secție de votare, a fost găsit...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Pericolul ascuns din frizerie. Multe persoane s-au îmbolnăvit
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Fosta iubită a lui Liam Payne, devastată când a văzut imaginile în care artistul era...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ar putea creaturile microscopice ale oceanelor să ne arată secretele biologiei umane?